Corupția este adesea o frână pentru multe companii străine care ar fi tentate să investească în România, dar cărora, în același timp, le este frică să nu-și poată controla în siguranță investiția, temându-se că găsesc în România un context în esență corupt, sau chiar mafios. Prin urmare, este important să aruncăm o privire obiectivă asupra situației actuale din România în ceea ce privește corupția.
Corupția a existat deja în România sub regimul comunist (din anii 1950 până în anii 1990). Pe atunci era, pentru fiecare funcționar public, mijlocul de a obține ceva mai bun iar, pentru toți, cheia esențială pentru a evolua într-un sistem subminat de birocrație (piața neagră).
Când zidul a căzut, în timp ce România se scufunda în criza economică a anilor 90, corupția s-a răspândit în toate domeniile economiei românești ... „Spaga”, adică – mărimea bancnotei pe care a trebuit să o strecurăm în mâinile tuturor celor care dețineau cea mai mică putere (poliție, vameș, medic, judecător, inspector fiscal sau chiar paznicul din parcare) devenise sesamul esențial, standardul de funcționare al societății românești.
Cu toate acestea, populația era conștientă că acest sistem de corupție generalizată a afectat economia și a împiedicat orice lansare economică importantă. În urma acestei observații, mai multe planuri de combatere au fost puse în aplicare în timpul anilor 2000.
Cu atât mai mult cu cât lupta împotriva corupției a fost condiția sine qua non stabilită de Comisia de la Bruxelles pentru aderarea României la Uniunea Europeană (de unde și întârzierile în lupta împotriva corupției care au condus ca aderarea României la Uniunea Europeană să fie amânată din 2006 până în 2008).
Această luptă împotriva corupției a luat în special forma înființării unui puternic parchet financiar (DNA), dedicat în mod special luptei împotriva corupției. Acest parchet a fost înzestrat cu puteri reale și investit cu o independență reală. El a fost astfel capabil să dea în judecată și să condamne la pedepse cu închisoare efective numeroase personalități politice (miniștri, deputați, aleși locali, ...), oficiali (poliție, vameși, ...), oameni de afaceri (președinți ai cluburi de fotbal, ...), etc ...
Astăzi găsim în fiecare instituție din România (în sediile administrației, vamale, poliției etc.) afișe cu un număr gratuit anticorupție pe care oricine îl poate apela (chiar și în limba engleză) când se confruntă cu o problemă de corupție ...
Toate aceste eforturi au contribuit la reducerea semnificativă sau chiar eliminarea fenomenului corupției din România. De fapt, oficialii, care știu că sunt monitorizați cu atenție pe acest subiect, nu mai îndrăznesc să se aventureze într-o schemă de corupție, deoarece cunosc probabilitatea mare de a fi prinși și sancțiunile mari la care se expun în caz de condamnare.
Astfel, în termeni mai concreți, în ultimii zece ani, companiile românești nu au mai fost expuse la problema corupției din România.
Buzunarele de rezistență la vechile practici corupte rămân astăzi la două niveluri: mai întâi în atribuirea contractelor publice (locale, naționale sau chiar europene), care sunt adesea rezultatul unor aranjamente între prieteni. Și, de asemenea, în funcționarea sistemului public de sănătate, unde, din păcate, cetățenii români trebuie să strecoare în mod constant câte o bancnotă către asistenți medicali și medici, în timp ce semnează cu cealaltă mână formulare administrative pre-tipărite care certifică faptul că nu au dat nimic ...
